Cu noi doi pe Titanic

De-am fi noi pe Titanic
Și luna ne-ar întinde mormânt argintiu
Din a lui veșnicie, coagulată-n dulceață,
Iubirea ne-ar face cu ochiul din gheață.
Marea supusă ca un pământ,
Ne-ar crea altfel în al sirenelor cânt.
Atunci, iubito, am știi să iubim
Și ochi și sărut și frunte
Și îmbrățișări furate în clipe de fiere,
Părea-ne-vor nouă luni lungi de miere.

De-am fi noi doi pe Titanic,
Am știi să iubim, să speram,
Să credem în Sfinții Tai, în Sfinții Mei, îți zic,
De-am fi pe Titanic, un pic,
Să visăm...

5 comentarii:

Hei! De cand scrii cu rime? Caci te descurci foarte bine cu ele.:) Este cea mai frumoasa poezie dintre toate, din punctul meu de vedere. Felicitari din partea mea!
 
Multumesc mult! am incercat ceva "nou" :D
 
Ţi-ai găsit profesionalismul poetic ? Dacă îţi mai aminteşti de o conversaţie pe care am purtat-o despre profesionalism în această ramură-eu se pare că l-am rătăcit pe al meu.
Felicitări. Ai avansat frumos
http://oras-de-caramele.blogspot.ro/2012/08/albul-lacrimilor-tale.html
 
@Eu Interstelară
Mă bucură mult vizita ta. Ce te face să crezi că l-ai pierdut? Eu nici nu cred că l-am căutat. Cel puțin deocamdata, mi-ajunge să mă regăsesc pe mine . Lucrul ăsta s-a întâmplat cam rar în ultima vreme și ca o consecință imediată , blogul meu e ros de carii mari și grase. :)
Mulțumesc de semn.
 
N-avem nevoie de Titanic nici sa iubim, nici sa speram, nici sa visam.
 

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.